Cele mai bune motocoase sub 500 Ron

Bucurandu-se de tot mai multa popularitate pe piata din tara, aceste dispozitive motorizate pentru taierea invelisului vegetal devin din ce in ce mai pretuite in prezent. Daca spatiul unde locuiesti este la casa si esti detinatorul unei curti sau gradini, o motocoasa devine, aproape, de nelipsit.
Astfel, cu ajutorul unei motocoase precum cele mentionate in lista de mai jos, veti reusi sa acordati o atentie deosebita peluzei, ba mai mult de atat, curtea va fi un loc foarte bine intretinut.
In alegerea unei motocoase bune si calitative, luam in calcul, factori precum: tipul motocoasei (aici, accentul cade pe consumul energetic si pe nivelul performantelor tehnologice), capul de taiere (fiind cel care decide durabilitatea si functionalitatea aparatului), ergonomia, brandul si nu in ultimul rand, pretul unui asemenea dispozitiv motorizat.
Asadar, in functie de aceste criterii, regasim mai jos topul celor mai bune motocoase sub suma de 500 lei, specificandu-se in mare parte, caracteristicile generale, plusurile si minusurile acestora.

I. Motocoasa de umar Ruris DAC 210

 Despre: 

Perfecta pentru taierea si indepartarea ierburilor inalte, motocoasa Ruris DAC 210 este cea mai potrivita alegere pe care un gospodar o poate face. Sistemul Ruris Rapid cu chinga cu care este prevazuta motocoasa are proprietatea de a repartiza greutatea astfel incat, in momentul exploatarii, confortul sa fie maxim.
Pe langa asta, orice utilizator care isi doreste o motocoasa de putere medie la un pret excelent in raport cu puterea pe care o poate oferi, poate opta pentru motocoasa de umar Ruris DAC 210. Nu este nevoie de prea multa experienta in manevrarea unei motocoase precum aceasta, iar puterea motorului de 1.7 CP permite utilizarea multor accesorii, largind astfel domeniul de utilizare.

 Imagini: 

 Specificatii: 

    • Tip produs/ alimentare:  Motocoasa/ Benzina;
    • Producatorul motorului: TEZ
    • Tip taiere/ maner / motor: Cu lama/ Ghidon / 2 timpi
    • Potrivita pentru hobby. Culoare: portocaliu
    • Capacitate cilindrica: 42 cm³; Putere motor: 1,7 cp; Capacitate rezervor: 1,2 l
    • Latime taiere: 20 cm; Greutate produs: 7,5 kg

CLICK AICI PENTRU PRET SI ALTE DETALII

 Pro si Contra: 

Rating: 4,22/27
Avantaje:
* Pornire usoara, zgomot redus;
* Usor de manevrat si de depozitat;
* Raport calitate-pret bun. 
Dezavantaje:
*Ca o consecinta a neatentiei, plasticul se poate zgaria usor;
*Nu este la fel de puternica precum un produs profesional, intrebuintarea motocoasei de umar Ruris DAC210 fiind de hobby.

II. Motocoasa de umar Gardtech Germany

 Despre: 

Modelul Gardtech se afla printre preferintele utilizatorilor, fiind o motocoasa potrivita pentru micile treburi din gospodarie, precum taierea ierbii. Pornirea este manuala (demaror), tipul de combustibil este benzina fara plumb, iar capacitatea rezervorului este de 1,2 l. Remarcam alte caracteristici generale precum:
– Sistem de aprindere Electronic
– Harnasament Dual balance
– ManereErgonomice – 1 segment
– Diametru de taiere 254 mm; Diametru tub tija 28 mm
– Tip arbore Cu caneluri
– Sistem SmartStart
– Reductor blocare rapida Standard

 Imagini: 

 Specificatii: 

    • Tip produs/ alimentare:  Motocoasa/ Benzina;
    • Producatorul motorului: Gardtech Germany
    • Tip taiere/ maner / motor: Cu fir si lama/ Ghidon / 2 timpi
    • Viteza maxima (rpm: 11000; Diametru de taiere: 25,4 cm
    • Capacitate cilindrica: 43 cm³; Putere motor: 5 cp; Capacitate rezervor: 1,2 l
    • Lungime produs: 1,8 m; Greutate produs: 6,5 kg

CLICK AICI PENTRU PRET SI ALTE DETALII

 Pro si Contra: 

Rating: 4,00/10
Avantaje:
* Pornire usoara, usurinta in manevrare si depozitare;
* Raport calitate-pret bun. 
Dezavantaje:
*Ca o consecinta a neatentiei, plasticul se poate zgaria usor;
*Nu este la fel de puternica precum un produs profesional, intrebuintarea motocoasei de umar Gardtech Germany fiind de hobby.

III. Motocoasa Stern GGT1600A

 Despre: 

Motocoasa Stern GGT1600A se dovedeste a fi aparatul ideal pentru taiat iarba, datorita motorului puternic de 2 CP potrivit pentru taierea ierbii si a buruienilor. Pornirea aparatului este usoara, iar manevrarea acestuia la fel.
Setul de livrare include un mosor cu guta, un cutit cu 3 dinti, recipient pregatire amestec benzina-ulei, dar si un ham pentru fixarea corespunzatoare a produsului.

 Imagini: 

 Specificatii: 

    • Tip produs/ alimentare:  Motocoasa/ Benzina;
    • Functii: Ambreiaj centrifugal pentru cutit
    • Tip taiere/ maner / motor: Cu fir si lama/ Ghidon / 2 timpi
    • Potrivita pentru hobby. Culoare: Alb/Albastru
    • Capacitate cilindrica: 52 cm³; Putere motor: 2 cp; Capacitate rezervor: 1,25 l; Nivel zgomot: 105 dB
    • Turatie mers in gol (rpm): 7000; Viteza maxima (rpm): 9000
    • Inaltime: 1500 mm; Diametru fir: 2.5 mm; Greutate: 9.11 Kg

CLICK AICI PENTRU PRET SI ALTE DETALII

 Pro si Contra: 

Rating: 4,83/6
Avantaje:
* Pornire usoara, usurinta in manevrare si depozitare;
* Raport calitate-pret bun.
*Produsul vine la pachet cu un mosor cu guta, un cutit cu 3 dinti, un recipient pregatire amestec benzina-ulei, dar si un ham pentru fixarea corespunzatoare a produsului.
Dezavantaje:
*Ca o consecinta a neatentiei, plasticul se poate zgaria usor;
*Nu este la fel de puternica precum un produs profesional, intrebuintarea motocoasei Stern GGT1600A fiind de hobby.

IV. Motocoasa electrica Hecht 1445

 Despre: 

Fiind dotata cu un motor puternic de 1400 W pozitionat chiar pe maner, motocoasa electrica HECHT 1445 iti ofera un echilibru mai bun in timpul taierii. Lamele sunt din otel de calitate, intocmai pentru a taia cu usurinta. Cureaua de umar si manerul inferior asigura folosirea indelungata.
Astfel, putem spune ca, la achizitionarea motocoasei electrice Hecht 1445, beneficiati automant de un motor puternic de 1400 W, maner rotativ si maner suplimentar deplasabil. Toate acestea inglobate intr-un aparat ideal pentru taierea si indepartarea ierburilor inalte.

 Imagini: 

 Specificatii: 

    • Tip produs/ alimentare:  Motocoasa/ La retea;
    • Producatorul motorului: Hecht
    • Tip taiere/ maner / motor: Cu fir si lama/ Ghidon / Electric
    • Potrivita pentru hobby. Culoare: Rosu/Gri
    • Putere: 1400 W; Tensiune alimentare: 230 V
    • Diametru de taiere: 42 cm; Diametru fir: 1.6 mm
    • Greutate produs: 5 kg

CLICK AICI PENTRU PRET SI ALTE DETALII

 Pro si Contra: 

Rating: 5/6
Avantaje:
* Pornire usoara, motor puternic;
* Usor de manevrat si de depozitat;
* Raport calitate-pret bun. 
Dezavantaje:

Apasa pe fiecare imagine pentru zoom.
Click pe link-urile de mai sus pentru mai multe informatii despre fiecare produs in parte.

Diana

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *