Cele mai bune dezumidificatoare

Acest articol a fost actualizat în noiembrie, 2021.

Nivelul optim al umidității relative din încăperile închise ar trebui să fie sub 50%, pentru a se evita proliferarea bacteriilor, mirosurilor, acarienilor și a altor elemente care generează alergii și afecțiuni ale căilor respiratorii. Aerul dintr-o încăpere normală conține chiar mai mult de 1l de apă care, atunci când temperatura scade peste noapte, se condensează asemeni picăturilor de apă dis-de-dimineață, iar acest lucru poate produce o mulțime de probleme.
Astfel, un dezumidificator împiedică formarea și dezvoltarea mucegaiului și a ciupercilor pe pereți, deteriorarea tapițeriilor, favorizând conservarea corectă a mobilei sau a altor materiale.
În acest context, folosirea dezumidificatorului este necesară, întrucât scoate apa din aer, făcându-l mai respirabil, mai sănătos și mai puțin dăunător. Veți constata în numai câteva zile cum mucegaiul și igrasia vor dispărea fără folosirea altor substanțe.
Procesul este rapid, iar în privința consumului nu trebuie să vă faceți griji, deoarece un dezumidificator consumă cu 80% mai puțină energie electrică decât sistemele de încălzire și ventilație tradiționale. Nu se pierde energie deoarece, aceasta este transformată în căldură.
În continuarea articolului, veți găsi, așadar, selecția celor mai bune dezumidificatoare existente pe piață în momentul actual.

1. Dezumidificator și purificator AlecoAir D14 PURIFY

× Este un aparat compact și eficient, cu un design modern, rezervor de 2.3 litri, 2 trepte de viteză, recomandat pentru încăperi de până la 20 mp.
× Fiind un aparat 2 în 1, dezumidificatorul de la AlecoAir contribuie la eliminarea excesului de umiditate din aer, controlul optim al umidității, dar și la filtrarea particulelor poluante, datorită filtrului HEPA ce se poate fixa pe aparat.
× Prin funcția de ionizare se împrospătează aerul, iar prin intermediul funcției de Wi-Fi, aparatul se poate controla de la distanță.
× Alte funcții: Timer, Funcție Uscare rufe, Funcția Child Lock, Oprire și pornire automată.

CLICK AICI PENTRU PREȚ ȘI ALTE DETALII

× Este ușor de controlat, de manevrat și de întreținut. Are roți și mâner în carcasă pentru a fi transportat cu ușurință.
× Panoul de comandă este prevăzut cu un afișaj digital și indicatori de stare.
× Aparatul nu este zgomotos.


2. Dezumidificator Star-Light DHD-1218W

× Dezumidificatorul are un rezervor de 2.6 litri și funcții precum: oprire automată, temporizator, Auto-restart, functie de dezghețare automată, indicator lipsă apă și drenaj continuu.
× Este silențios (40 dB) și, în timp ce păstrează umiditatea în limite normale, împrospătează aerul din încăpere.
× În plus, aparatul are o memorie temporară ce îi permite să își reia activitatea automat la parametrii anteriori.
× Ofera posibilitatea de racordare a unui furtun de scurgere, pentru dezumidificare permanentă, fără golirea rezervorului.

CLICK AICI PENTRU PREȚ ȘI ALTE DETALII

× Acest produs nu necesită pastile sau alte consumabile, iar filtrul lavabil din dotare poate fi folosit pentru perioade lungi de timp. Prin urmare, costurile cu mentenanța sunt inexistente.
× Consum energie electrică: 180 W.
× Greutate dezumidificator: 11.2 kg.


3. Dezumidificator TESY DHF 10 CEL

× Aparatul are rolul de a reduce umiditatea și mucegaiul, de a preveni condensul, fiind ideal pentru uscarea rapidă a hainelor;
× Are un design modern și este dotat cu un senzor de umiditate, un indicator luminos și un timer pentru 24 ore.
× În plus, este prevăzut cu un mâner pentru mișcare ușoară, un suport pentru cablu și este pretabil chiar pentru băi și alte camere cu umezeală ridicată. Dezumidificatorul are un rezervor de 2l, funcție de auto-dezgheț, de reglare a nivelului de umiditate și protecție automată.

CLICK AICI PENTRU PREȚ ȘI ALTE DETALII

× Acest produs nu funcționeaza cu pastile sau alte soluții care trebuie schimbate la o anumită perioadă de timp, costurile de întreținere fiind minime. Acest produs elimină umiditatea din aer prin condensarea apei pe o suprafață rece.


4. Dezumidificator Trotec TTK 26E

× O variantă îmbunătățită, cu dimensiuni mai compacte și performanțe pe măsura așteptărilor, dezumidificatorul Trotec TTK 26E are 2 moduri de funcționare (automat și manual), 2 trepte de viteză, funcția de auto-restart, de uscare rufe, uscare a aerului ambiant, de dezghețare automată electronică, temporizator și multe altele.
× Este prevăzut cu roți și mâner pentru transportul facil, display digital și indicatoare luminoase de înștiințare, filtrul de aer lavabil și funcția de drenare continuă, cu ajutorul căreia rezervorul se va goli prin intermediul unui furtun, iar dvs. nu va trebui mai efectuați acest lucru. 

CLICK AICI PENTRU PREȚ ȘI ALTE DETALII

× Dezumidicatorul are dotările necesare de confort care permit funcționarea sa nesupravegheată și poate fi alegerea perfectă și datorită faptului că este foarte eficient din punct de vedere energetic.


5. Dezumidificator Turbionaire Smart 10 Eco

× Printre cele mai apreciate și bine vândute produse din această categorie, dezumidificatorul Turbionaire Smart Eco elimină până la 10 litri de apă în 24 de ore, fiind foarte eficient și economic din punct de vedere energetic.
× Este foarte silențios, este ușor de manevrat și de întreținut, are un senzor de umiditate integrat, ajută la uscarea rufelor și împrospătează aerul din încăperea în care e folosit.
× Alte funcții: Funcția de auto-restart, Posibilitate drenaj continuu, Indicator nivel apă.

CLICK AICI PENTRU PREȚ ȘI ALTE DETALII

× Are un design modern, display digital, temporizator, higrostat electronic și filtru de aer lavabil.
× Este util și ideal în prevenirea formarea mucegaiului, mirosurilor și alergenilor.


Beneficiile aduse de un dezumidificator

  1. Umiditatea crescută se manifestă prin aparația mucegaiului, aer irespirabil sau disconfort climatic (este prea frig sau prea cald, deși temperatura pare să fie corectă). Pentru a evita aceste lucruri și pentru a împiedică deteriorare mobilei și bunurilor din casă, achiziționarea unui dezumidificator este necesară.
  2. Un alt criteriu relevant este numărul de funcții cu care dezumidificatorul este dotat (oprire automată, higrostat încorporat, filtre speciale sau ajustarea manuală a treptei de putere).
  3. În plus, optați pentru un dezumidificator cu un recipient suficient de mare pentru colectarea apei (cu cât rezervorul are o capacitate mai mare, cu atât veți evita golirea periodică).
  4. Pe lângă eliminarea umezelii, avantajele aduse de un dezumidificator, în combinație cu un filtru, sunt multiple și în ceea ce privește îmbunătățirea gradului de confort.
  5. Zgomotul creat de un dezumidificator este asemănător cu cel al unui aparat de aer condiționat. Puteți cere testarea produsului în magazin, înainte de achiziție, pentru a fi sigur dacă doriți într-adevăr să-l achiziționați.
Daca acest articol a fost util in cautarea ta, ne poti lasa opinia intr-un comentariu.
Ultimele postari ale lui Diana (vezi toate)

3 comments

  1. Argo e cel mai bun. E și silențios și eficient. Nu zic ca mucegaiul a dispărut definitiv, dar am tot rărit curățarea acestuia cu savo.
    Deci, e din ce in ce mai bine!

  2. Da, dezumidificatoarele de la Argo sunt chiar foarte bune și le recomand!
    Nu am treaba cu umiditatea, cu mucegaiul nici atât..
    E o investiție ca lumea!

Dă-i un răspuns lui Mirabel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.

thirteen − eleven =