Cele mai bune aspiratoare cu sac

Acest articol a fost actualizat în noiembrie, 2021.

Fiind printre cele mai întâlnite și cumpărate aparate electrocasnice, aspiratoarele își găsesc cu ușurință utilitatea într-o casă, fiind de ajutor pentru majoritatea treburilor casnice de curățenie.
Aspiratoarele se împart în cele cu saci de praf care pot fi schimbați și fără saci -care adună praful și mizeria într-un recipient-. Atât cele din prima categorie, cât și cele din a doua categorie trebuie să aibă indicator de plin, care să ne semnaleze sosirea momentului când golirea lor nu mai suportă amânare. Aspiratoarele cu sac implică sarcina de a achiziționa saci pe toată perioada de exploatare a acestor consumabile, iar găsirea sacului potrivit poate constitui un mic inconvenient. Oricum, e bine de știut că, performanțele de aspirare sunt similare la ambele tipuri de aspiratoare.
Pe lângă criteriile pe care trebuie să le aveți în vedere (criterii precum tipul produsului, tipul aspirării, nivelul de zgomot sau multifuncționalitatea aspiratorului) existența unui filtru de microparticule își va scoate banii în scurt timp, iar dvs. veți sesiza diferența, respirând un aer mai curat.
Unele particule foarte fine pot trece de sistemul normal de filtrare al aspiratoarelor. În prezent, majoritatea modelelor sunt dotate cu filtre suplimentare pentru reținerea acestor particule, cel mai eficient filtru fiind filtrul HEPA. Într-adevăr, și acesta va trebui înlocuit la o anumită perioadă de timp și nu este tocmai ieftin, însă avantajul captării și reținerii impurităților microscopice va face ca achiziționarea unui aspirator cu filtru HEPA să merite.
Având un raport excelent preț-calitate, aspiratorul cu sac Star-Light ASVS-730B este printre primele noastre recomandări, deoarece are filtru HEPA, o putere de aspirare de 200 W, o rază de operare de 8 metri și este potrivit pentru multi-suprafețe. 
Selectia celor mai bune aspiratoare cu sac se afla chiar mai jos, fiecare produs având în descriere caracteristicile tehnice, dar și plusurile și minusurile pe care le aduce.

1. Aspirator cu sac Philips PowerGo FC8244/09

 Despre: 

Sistemul de filtrare al acestui aspirator reușește să capteze 99,9 % din praful fin (chiar și polen, păr de animale și acarieni) pentru ca dvs. să respirați un aer cât mai curat. Raza de operare este de 9 metri, capacitatea de colectare este de 3l, tubul telescopic poate fi reglat după cum vă este mai comod, la fel ca și puterea de aspirare.
Accesoriile integrate sunt mereu la îndemână, iar sacii s-bag se pot utiliza cu până la 50 % mai mult, asigurând o putere maximă de aspirare până când se vor umple. De asemnea, sunt potriviți pentru toate modelele.

CLICK AICI PENTRU PRET ȘI ALTE DETALII

 Specificații: 

  • Aspirator cu sac, pentru utilizare rezidențială
  • Aspirare uscată, alimentare la rețea.
  • Potrivit pentru covoare, podele și suprafețe dure.
  • Are o greutate de doar 4.3 kg.
  • Funcții: Derulator cablu + Variator putere
  • Include un accesoriu pentru spațiile înguste
  • Capacitate colectare: 2.5 l
  • Putere: 750 W
  • Nivel zgomot: 77 dB

Rating: 4,55/ 134 review-uri
Alte avantaje:
* Design compact și robust; 
* Ușurința în manevrare și depozitare;
* Capacitatea de a curăța și în unele locuri mai puțin accesibile.

2. Aspirator cu sac Samsung VC07M25G0WC

 Despre: 

Apreciat pentru construcția robustă și elegantă în același timp, modelul VC07M25G0WC, de la Samsung este ușor de manevrat datorită roților mari de cauciuc și oferă performanțe de aspirare excelente. Cu un motor de 700 W, diverse accesorii și un sistem Advanced Allergen Filtration de filtrare, acesta asigură o aspirare profundă a mizeriei, dar și a particulelor de praf și alergeni. În plus, are o rază de operare de 9.2 metri.
Aspiratorul acesta este eficient și din punct de vedere energetic, face parte din clasa A, prin urmare consumă mai puțină energie.

CLICK AICI PENTRU PRET ȘI ALTE DETALII

 Specificații: 

  • Aspirator cu sac, pentru utilizare rezidențială
  • Aspirare uscată, alimentare la rețea.
  • Potrivit pentru multi-suprafețe.
  • Are o greutate de doar 4.1 kg.
  • Funcții: Derulator cablu + Variator putere
  • Tehnologie EzClean Cyclone
  • Capacitate colectare: 2.5 l
  • Putere: 750 W
  • Nivel zgomot: 79 dB

Rating: 4,38/ 133 review-uri
Alte avantaje:
* Putere mare de aspirare
Designul ergonomic îl face ușor de transportat și depozitat

3. Aspirator cu sac Rowenta Compact Power Animal Care RO3985EA

 Despre: 

Eficient și compact, aspiratorul cu sac de la Rowenta obține performanțe de aspirare cu un consum redus de energie și funcționare silențioasă. Are un design ergonomic ce îl face ușor de utilizat și depozitat, un sistem avansat cu 2 niveluri de filtrare pentru separarea prafului din aerul aspirat și, datorită accesoriilor incluse, acesta curăță eficient atât covoare și podele, cât și mobilierul.
Are o greutate relativ redusă, de doar 3.9 kg, rază de operare de 8.8 m și include un accesoriu pentru spații înguste, o perie pentru parchet, duza tapițerie, tub prelungire și o perie mini turbo.

CLICK AICI PENTRU PRET ȘI ALTE DETALII

 Specificații: 

  • Aspirator cu sac, pentru utilizare rezidențială
  • Aspirare uscată, alimentare la rețea.
  • Potrivit pentru multi-suprafețe.
  • Funcții: Derulator cablu + Variator putere
  • Eficiență energetică: Clasa A
  • Capacitate colectare: 3l
  • Putere: 750 W
  • Nivel zgomot: 75 dB

Rating: 4,66/ 111 review-uri
Alte avantaje:
* Potrivit pentru multi-suprafete, zgomot redus, dimensiuni compacte, ușurință în manevrare
* Eficiența în aspirare + capacitatea de a curăța și în unele locuri mai puțin accesibile

4. Aspirator cu sac Heinner HVC-MTB700YL

 Despre: 

Cu o greutate de doar 3 kg și o capacitate de colectare de 2 l, aspiratorul cu sac Heinner este și ușor de manevrat și eficient. Sistemul antialergic integrat se bazează pe existența filtrului HEPA 10 care captează impuritățile din casă și o transformă într-un mediu mai curat. Clasa energetica A garantează un consum redus de energie și performanță ridicată de aspirare pe suprafețe dure.
Despre puterea de aspirare și accesoriile incluse puteți afla mai multe, accesând linkul de mai jos.

CLICK AICI PENTRU PRET SI ALTE DETALII

 Specificații: 

  • Aspirator cu sac, pentru utilizare rezidențială
  • Aspirare uscată, alimentare la rețea.
  • Potrivit pentru multi-suprafețe.
  • Funcții: Derulator cablu
  • Cablu de 5 metri lungime
  • Putere: 700 W
  • Nivel zgomot: 78 dB

Rating: 4,40/ 81review-uri
Alte avantaje:
* Performanțe de aspirare, filtru HEPA, design robust, silențiozitate.

Diana

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *