Cele mai bune aparate de aerosoli

Terapia cu aerosoli este eficienta in tratarea infectiilor cailor respiratorii, aerosolii fiind grupuri de particule foarte fine (in forma lichida sau solida) aflate intr-un mediu gazos si inhalate, ulterior, prin caile respiratorii in plamani. Intalnim doua tipuri de aerosoli, naturali si artificiali. Cei naturali sunt cei prezenti in zonele de munte, mare ori salina. Aerosolii artificiali, in schimb, sunt cei generati de nebulizatoare.
Nebulizatoarele sunt dispozitive medicale ce transforma medicamentul din forma lichida intr-un nor format din particule fine. Prin intermediul unei masti, acestea vor fi inhalate in plamani.
Aerosolii sunt folositi tocmai pentru eficienta lor in afectiunile respiratorii, probleme manifestate prin tuse ori respiratie dificila. Rezultatele sunt imediate, efectele adverse reduse, iar insanatosirea pacientului mai rapida decat in cazul administrarii clasice de medicamente.
Concret, inhalarea aerosolilor contribuie la fluidizarea mucusului din plamani, facilitand inlaturarea secretiilor prin tuse si suflarea nasului. Despre efectele benefice ale acestor aparate si care este selectia celor mai bune nebulizatoare, puteti afla din acest articol.

1. Aparat aerosoli cu ultrasunete Laica MD6026

× Principiul de functionare: aparat de aerosoli cu ultrasunete, cu alimentare la priza.
× Terapia cu aerosoli este eficienta in tratamentul afectiunilor pulmonare, astmului, bronsitei, sinuzitei si alergiilor, facilitand expectorarea;
× Aparatul de aerosoli este fabricat cu respectarea normelor europene actuale in materie de criterii de fabricatie pt siguranta aparaturii cu utilizare electromedicala;
× Include o masca pentru copii, o masca pentru adulti, un dispozitiv pentru gura, capsule pt medicament (40 buc. incluse), racord la masti, transformator si manualul de utilizare in limba romana.

CLICK AICI PENTRU PRET SI ALTE DETALII

× Aparatul de aerosoli cu ultrasunete Laica MD6026 se bucura de cel mai nou design si cea mai performanta tehnologie, fiind caracterizat de o silentiozitate exceptionala. Din acest motiv este perfect pentru copii care de obicei se sperie de zgomotul facut de alte aparate, prin urmare acesta poate fi utilizat si la bebelusi in timpul somnului.


2. Aparat de aerosoli Scian NB-215

× Nebulizatorul este prevazut cu un compresor performant, cu sistem de amortizare a vibratiilor;
× Datorita micsorarii componentelor si a utilizarii unei tehnologii moderne, zgomotul a fost si el diminuat astfel incat, acesta este mai putin zgomotos;
× Cand aerul intra in recipientul de nebulizare, medicamentul introdus, prescris de medicul specialist, este convertit in picaturi microscopice ce sunt usor de inhalat si au efect terapeutic imediat;
× Carcasa aparatului este fabricata din material de plastic (ABS) antistatic. Utilizare imediata. 3 ani garantie. Aparat prevazut cu filtru de praf.

CLICK AICI PENTRU PRET SI ALTE DETALII

× Producatorul Scian a gandit kit-ul de nebulizare astfel incat dimensiunea particulelor sa fie de 2.44 µm, fiind optima pentru tratarea oricarei boli a sistemului respirator, eliminand nevoia de a schimba dispenserele pentru a ajunge la dimensiunea dorita a particulelor. Afla ce include pachetul de livrare, accesand linkul de mai sus.


3. Nebulizator OMRON C28 Plus cu compresor

× Aparatul este potrivit pentru tratamentului cailor respiratorii inferioare cum ar fi pneumoniile, BPOC, astm sau emfizem;
× Combinatia intre puterea compresorul aparatului de aerosoli si a kitului de nebulizare cu valva virtuala garanteaza disponibilitatea unui volum mai mare de aerosoli pentru inhalare si pentru tratament.;
× Tehnologia Virtual Valve inseamna mai putine parti ce pot fi pierdute, mai putine componente pentru curatare si ca urmare o igiena eficienta si o intretinere usoara a aparatului de aerosoli. Astfel, se reduc pierderile de medicament atunci cand expirati.

CLICK AICI PENTRU PRET SI ALTE DETALII

× Aparatul Omron C28 Plus are un design robust fiind indicat pentru utilizarea intensiva. Principalele avantaje ale acestui aparat sunt scurtarea timpului de inhalare a medicatiei datorita ratei crescute de nebulizare de aprox. 0,5 ml/minut, cresterea eficientei tratamentului, rapiditate si usurinta in utilizare a aparatului de aerosoli Omron C28 Plus.


4. Aparat aerosoli Laica NE2010

× Aparatul este unul din cele mai eficiente aparate de aerosoli pentru tratarea cailor respiratorii si se potriveste oricarui tip de medicament;
× Este rapid, usor de folosit pentru tratamentul facut acasa, transformand medicamentele lichide in particule foarte fine, usor de inhalat;
× Principiul de functionare: compresor cu piston; Greutatea aparatului 1,3 kg; Dimensiuni: 200 x 160 x 120 mm
× Include aparatul aerosoli Laica NE2010, masca pentru copii, o masca pentru adulti, piesa de gura, piesa de nas, filtre de aer, furtun de aer, flacon si manualul de utilizare in limba romana.

CLICK AICI PENTRU PRET SI ALTE DETALII

× Aparatul Laica NE2010 este in conformitate cu directiva 93/42/EEC pentru “dispozitive medicale”. Acesta este ideal pentru tratamentul bronsitelor, sinuzitelor, racelilor sau alergiilor, aparatul de aerosoli cu piston Laica NE2010 transformand medicamentele din forma lichida in vapori.


5. Aparat de aerosoli Piconeb

 

× Prin intermediul unui piston, medicamentul lichid este transformat in particule microscopice;
× Poate fi nebulizat orice tip de medicament, inclusiv cele uleioase, aparatul fiind ideal pentru tratarea afectiunilor respiratorii: tulburari pulmonare, traheita, bronsita, sinuzita, alergii si raceli;
× Compresor cu piston, alimentare la priza, greutate- 1,1 kg, capacitate cupa- 12ml;
× Produsul contine: masca adult, masca pediatrie, piesa bucala, piesa pentru nas, tub, cupa nebulizare, filtru aer.

CLICK AICI PENTRU PRET SI ALTE DETALII

× Aparatul de aerosoli PICONEB (Nebulizator) converteste medicamentul lichid intr-un nor fin care poate fi usor de inhalat, iar micro-picaturile ajung direct in tractul respirator. Produs certificat in conformitate cu Directiva 93/42/CEE pentru „dispozitiv medical”. 


6. Aparat aerosoli cu ultrasunete Little Doctor

× Nebulizatorul Little Doctor LD 250 U este un dispozitiv medical ce foloseste ultrasunetele pentru a transforma medicamentul lichid prescris de medicul specialist intr-o forma de aerosol foarte fin, dens;
× Astfel, picaturile microscopice vor fi mult mai usor de inhalat;
× Un mare avantaj il constituie rapiditatea cu care medicamentatia este absorbita de catre organism;
× Datorita tehnologiei avansate cu ultrasunete, tratamentele pot fi administrate discret, nebulizatorul fiind foarte silentios. Rezervorul pentru medicamentele lichide este printre cele mai mari si poate gazdui pana la 12 ml de solutie.

CLICK AICI PENTRU PRET SI ALTE DETALII

× In pachetul produsului se regasesc 5 cupe pentru medicamente, acestea au o durata de viata indelungata si nu necesita schimbarea lor dupa fiecare utilizare. Achizitionand aparatul de aerosoli Little Doctor LD 250 U veti beneficia de un kit complet de accesorii. Afla care sunt aceste, accesand linkul de mai sus.


7. Aparat aerosoli portabil Laica NE1005

× Acesta dispune de design italian si cea mai noua tehnologie, fiind caracterizat prin silentiozitate si portabilitate.
× Multumita dimensiunilor reduse, aparatul este extrem de usor de folosit de catre persoanele care au nevoie de mai multe sedinte de aerosoli pe zi sau de persoanele care calatoresc deseori;
× Aparatul de aerosoli cu ultrasunete Laica NE1005 este silentios, poate fi utilizat si la bebelusi in timpul somnului.
× Include aparatul de aerosoli portabil cu ultrasunete Laica NE1005, o masca pentru copii, o masca pentru adulti, un dispozitiv pentru gura, un conector pentru masca, baterii, husa de depozitare si manualul de utilizare in limba romana.

CLICK AICI PENTRU PRET SI ALTE DETALII

× Particulele, cu dimensiunile cuprinse intre 1 si 5 microni, reusesc sa patrunda in profunzime in caile respiratorii superioare si inferioare asigurand un tratament corect si eficient. Laica NE1005 este un dispozitiv medical avand inscriptia CE 0434. Este fabricat in conformitate cu legislatia europeana privind criteriile de fabricatie pentru siguranta aparatelor electrice de uz medical. Norma EN 60601-1.
× Aparatul functioneaza cu ajutorul a 2 baterii 1,5 V AA sau conectat la priza, cu ajutorul adaptorului achizitionat separat.


DE RETINUT

  1. Medicamentatia prescrisa de medic, atat dozele, cat si modul de combinare a medicamentelor, trebuie respectata cu strictete.
  2. In cazul in care copilul prezinta stari de ameteala, voma sau tuse in timpul tratamentului, este recomandata o pauza. Dupa ce copilul isi revine, puteti relua procesul. Posibilele efecte secundare pot fi induse de medicamentatie, nu de aparatul de aerosoli.
  3. Pentru a preveni orice tip de infectie, aparatul trebuie curatat dupa fiecare utilizare.
  4. Copilul trebuie sa fie linistit in timpul administrarii tratamentului, asa ca puteti inventa diferite jocuri care sa ii distraga putin atentia.
Diana

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *